Diaspora din Grecia a participat la Festivalul „Greece’s Hope”
Trupa de actori amatori ai Teatrului „NÒI”, fondatoare Olga Martînova, au dat dovadă de talent și măiestrie actoricească remarcabilă în cadrul Festivalului-concurs internațional „Greece’s Hope” care s-a desfășurat la Nafplio, în perioada 24-28 mai 2023.
La acest eveniment cultural au participat colective artistice model din cca 20 de țări, prezentând diverse numere artistice la categoriile dans, canto, teatru etc. Conaționalii noștri s-au remarcat prin prestație scenică deosebită, originalitate și mod interpretativ, astfel încât la categoria show aceștia s-au învrednicit de Marele Premiu.
Festivalul „Greece’s Hope” are o istorie impresionantă, fiind organizat cu scopul de a descoperi tinere talente și a promova cultura țărilor din care își au originile. Felicitări cu urări de bine câștigătorilor și mult succes pentru atingerea unor noi performanțe!
