Președintele asociației „Pro-Diaspora Franța”, Ion Ciobanu – un promotor al limbii și culturii române, în țara gazdă
O doză de energie pozitivă și mult entuziasm a conferit echipei Biroului relații cu diaspora, vizita lui Ion Ciobanu, profesor și traducător, președinte al asociației „Pro-Diaspora Franța”. Posedând la cel mai înalt nivel, atât limba franceză cât și limba română, pedagogul predă ambele discipline elevilor săi care sunt de diferite vârste. Precizăm că cei mai mici discipoli, cărora Ion Ciobanu le cultivă dragostea pentru limba română au vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani și sunt copii ai conaționalilor noștri stabiliți în regiunea pariziană.
În contextul promovării valorilor naționale, culturale și sociale ale țării de baștină, în comunitatea moldovenească din diasporă și facilitarea integrării acesteia în țara gazdă, asociația „Pro-Diaspora” va implementa, în cadrul Programului „Diaspora Engagement Hub”, proiectul „Studierea limbii ca patrimoniu cultural și integrare socio-profesională”.
Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora l-a felicitat pe Ion Ciobanu pentru activitatea desfășurată în țara gazdă, exprimându-și admirația pentru conexiunea, pe care conaționalul o are, cu elevii săi. Totodată șefa BRD s-a interesat despre modalitatea de activitate a Centrului Educațional de studiere a limbii române, acesta fiind gestionat la moment, de către două asociații „Asociația pentru Integrarea Migranților” și „Pro-Diaspora Franța”.
Spre finalul discuției, Nadejda Zubco i-a mulțumit oaspetelui pentru prezență, dorindu-i mult succes în atingerea obiectivelor stabilite și invitându-l la cea de-a X-a ediție a congresului Diasporei care se va desfășura în perioada 18-20 august la Chișinău.