Angajarea civică a tinerilor din diasporă
Biroul relații cu diaspora, în colaborare cu platforma online Diaspora Connect, a găzduit, la data de 28 ianuarie, cea de-a doua sesiune online, unde s-a abordat subiectul activismului civic al tinerilor din diasporă.
Cea care a discutat de această dată cu tinerii din diaspora despre implicare și activism civic, a fost Paula Erizanu, scriitoare, jurnalistă și laureata mai multor premii literare. La întâlnire au participat tineri stabiliți în România, Italia, Franța, Austria, Marea Britanie, Germania.
Paula Erizanu a povestit despre propria experiență de implicare civică, dezvăluind cum a început să se implice în problemele sociale și a devenit activistă civică. În timpul aflării sale în Marea Britanie, alături de un grup de tineri, a fost unul din inițiatorii mișcării “FreeMoldova”, iar mai târziu s-a alăturat și mișcării OccupyGuguță, o acțiune de protest permanent. Invitata a explicat cum aceste inițiative au conectat-o cu alți conaționali activi și au ajutat la extinderea comunităților care își propun să contribuie la menținerea spiritului critic și a libertății de exprimare.
Cu referire la activitățile sale curente, jurnalista a menționat despre crearea Clubului Jurnaliștilor Pro-europeni, dar și despre contribuția sa continuă la acoperirea subiectelor politice, sociale și culturale în Europa de Est în unele dintre cele mai importante publicații internaționale.
„Atunci când vorbim despre activismul tinerilor în Republica Moldova, atestăm o rată scăzută de implicare a acestora în viața socială, de aceea unul din obiectivele BRD, prin organizarea de astfel de inițiative, este de a contribui la creșterea rolului de responsabilitate socială al tinerilor, răspunzând la întrebările cele mai fierbinți și demonstrându-le că suntem alături de ei” a spus Violina Donu, șefa Biroului relații cu diaspora.
De asemenea, șefa BRD a prezentat oportunitățile disponibile pentru tinerii stabiliți în diasporă pentru 2024, inclusiv apelul de granturi din cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, burse destinate tinerilor absolvenți ai universităților străine care doresc să revină pentru stagii în țară, dar și burse pentru profesioniști ce ar împărtăși experiența lor într-un anumit domeniu, revenind pentru o perioadă scurtă.
“Scopul acestor întâlniri este să explorăm împreună activismul și implicarea civică, să vedem cum putem să ne implicăm și să acționăm noi ca indivizi când vedem aceste probleme sociale, chiar dacă suntem departe de casă” a menționat Victoria Căpătici.
„Aici vorbim despre orice inițiativă care poate fi adusă acasă și pot enumera câteva: MentorMe, primul program de mentorat global din Moldova, Liga Studenților Originari din Republica Moldova, Liga băștinașilor. Toate acestea ne demonstrează că cetățenii din diasporă vor să se implice și contribuie la schimbări pozitive în țară” a totalizat Doru Curoșu.
Activitatea are loc în cadrul proiectului “Consolidarea Democrației în Republica Moldova prin Alegeri Inclusive și Transparente” (EDMITE) implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Biroul Relații cu Diaspora și cu sprijinul financiar al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, acordat prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).