Aspecte organizatorice privind desfășurarea Zilelor Diasporei și al Congresului Diasporei, discutate cu Natalia Cucoș, reprezentantă a diasporei din Austria

Aspecte organizatorice privind desfășurarea Zilelor Diasporei și al Congresului Diasporei, discutate cu Natalia Cucoș, reprezentantă a diasporei din Austria

Pregătirile pentru evenimentele dedicate membrilor diasporei, care vor avea loc în luna august sunt în plină desfășurare. Zi de zi suntem antrenați în ședințe, întruniri, vizite și discuții cu acei care sunt direct vizați și pe care îi așteptăm cu mare drag să revină acasă, pentru a participa la un dialog deschis cu autoritățile și pentru a împărtăși din experiența și expertiza acumulată peste hotare.

Printre conaționalii care au venit cu sugestii privind organizarea celei de-a X-a ediții a Congresului Diasporei este și Natalia Cucoș, reprezentantă activă a diasporei din Austria, care s-a expus vis-a-vis de proiectul agendei, menționând importanța implicării membrilor diasporei în identificarea subiectelor de interes comun pentru aceștia.

Nadejda Zubco, șefa Biroului relații cu diaspora a specificat faptul că, Biroul solicită și susține ideile  care vin, privind desfășurarea evenimentelor cu și pentru diasporă. Mai mult decât atât, de fiecare dată sunt create grupuri de lucru, cu participarea voluntarilor din diaspora, se desfășoară ședințe atât online, cât și offline

În aceiași ordine de idei, Nadejda Zubco i-a mulțumit Nataliei Cucoș, pentru susținerea acordată, dar și pentru interesul manifestat în realizarea unei agende cât mai diverse și productive pentru participanți.

Precizăm că în perioada 18-20 august, la Chișinău se vor desfășura mai multe evenimente în contextul Zilelor Diasporei, așa precum Congresul Diasporei, care va include și un Forum Economic, iar începând cu 8 august va avea loc cea de-a XI-a ediție a Programului guvernamental Diasporă Origini Reveniri „DOR”.

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.