Biroul relații cu diaspora a găzduit ce-a de-a doua Ședință a Comitetului de Coordonare a Programului „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova”

Biroul relații cu diaspora a găzduit ce-a de-a doua Ședință a Comitetului de Coordonare a Programului „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova”

Biroul relații cu diaspora a găzduit, la data de 1 februarie, cea de-a doua Ședință a Comitetului de Coordonare a Programului elvețian „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova”, faza a III-a. Obiectivul general al Programului constă în îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv, prin participarea migranților și diasporei la dezvoltarea durabilă a țării de origine. 

Printre realizările majore se numără, de asemenea, cele 22 de proiecte implementate în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, Zilele Diasporei și Diaspora Business Forum, elaborarea și aprobarea de către Guvern a Programului Național „Diaspora” pentru anii 2024 – 2028, care reprezintă cel mai actual document de politici în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării. 

La ședință au fost prezentate rezultatele instituțiilor care au cooperat în anul 2023 în cadrul programului menționat, implementând proiecte de susținere a activităților cu și pentru diasporă, de dezvoltare și  consolidare a capacităților autorităților centrale și locale. 

 La deschiderea evenimentului, Violina Donu, șefa Biroul relații cu diaspora, și-a exprimat recunoștința față de partenerii de dezvoltare pentru suportul oferit: „În anul 2023 am  obținut rezultate remarcabile în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării, printre care implementarea Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, în cadrul căruia au fost realizate 41 de proiecte de dezvoltare locală cu implicarea cetățenilor din diasporă. Încă de la începutul acestui Program, chiar de la faza de conceptualizare, ne-am bucurat de susținerea guvernului Elveției și suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), iată că este un program sustenabil de dezvoltare durabilă.”

La rândul său, Guido Beltrani, directorul Biroului de cooperare al Elveției în Republica Moldova, a salutat aprobarea recentă a Programului Național „Diaspora” pentru anii 2024-2028 și a planului său de acțiuni: „Este, într-adevăr, un pas înainte important în vederea consolidării relațiilor cu diaspora și a promovării cooperării cu cetățenii care locuiesc peste hotare care reprezintă un factor de progres pentru țară. În domeniul diasporă, migrație și dezvoltare, este foarte important rolul de conducere și de coordonare al Biroului relații cu diaspora în promovarea cooperării între instituțiile din diferite sectoare, precum și între autoritățile centrale și cele locale”. Totodată, Guido Beltrani a notat că Elveția va lucra în continuare în strânsă colaborare cu Cancelaria de Stat prin intermediul BRD, pentru a asigura continuitatea și instituționalizarea celor mai bune practici și rezultate obținute până în prezent.   

Andrea Cuzyova, reprezentantă rezidentă adjunctă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova a menționat că PNUD este un partener de dezvoltare de încredere pentru Guvern: „Prin suportul acordat urmărim să contribuim la impactul pozitiv al migrației asupra dezvoltării socio-economice a Republicii Moldova. Considerăm că odată cu deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, diaspora va juca un rol vital în dezvoltarea și prosperarea țării. Alături de alți parteneri, vom acorda suportul necesar la implementarea proiectelor de dezvoltare și consolidare a capacităților Republicii Moldova în domeniul migrației”.

Natalia Plugaru, reprezentantă rezidentă adjunctă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Moldova, a specificat: „Prioritatea noastră este să ajutăm Guvernul să răspundă la schimbările demografice rapide, prin îmbunătățirea datelor despre populație și integrarea lor în strategiile locale și naționale de dezvoltare. Politicile bazate pe date și dovezi  răspund necesităților reale ale oamenilor și contribuie la prosperarea țării, inclusiv la reziliența demografică a Republicii Moldova”. Programul UNFPA are drept scop să contribuie la integrarea datelor în procesul de guvernanță prin promovarea conștientizării și utilizării prognozelor populației și a datelor demografice la elaborarea și evaluarea politicilor naționale, sectoriale și la planificarea bugetară de către autoritățile publice centrale și locale.

Pe final, participanții la ședință au exprimat angajamentul lor ferm față de realizarea obiectivelor stabilite și au aprobat acțiunile, ce urmează să fie realizate în anul 2024.

Programul „Valorificarea potențialului migrației în Republica Moldova”, faza a III-a, se desfășoară în perioada iunie 2023 – decembrie 2026, cu implicarea mai multor organizații partenere: Cancelaria de stat prin intermediul Biroului relații cu diaspora, PNUD Moldova și UNFPA Moldova. 

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.